Servicii de duminică
În fiecare duminică ne adunăm pentru a cunoaște și înțelege mai bine scopul lui Dumnezeu pentru viața noastră. Deși nu cunoaștem toate lucrurile, credem că Biblia este sursa din care putem extrage adevăruri fundamentale. Așa că te invităm să participi la întâlnirile noastre de la orele 10:00 și 18:00, iar dacă nu poți fizic, facem tot posibilul să transmitem live la calitate cât mai înaltă!
Despre noi
Biserica Creștină Baptistă Harul Lugoj și-a început activitatea în 1910 sub forma de întâlniri în case, iar cu ajutorul lui Dumnezeu s-a extins, ajungând nu numai să construiască o clădire proprie, dar și să ajute credincioșii din satele înconjurătoare să aibă un loc în care să se adune. În prezent activează în locația principală, în 13 biserici filiale și în diferite grupuri, având o dorință constantă de a spune lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!
Vizitează
Dacă vrei să ne vizitezi, o poți face la adresa: Plopilor 10, Lugoj. Serviciile noastre publice sunt de obicei duminica de la orele 10:00 și 17:00 și vinerea de la 18:30, însă ușa este mereu deschisă pentru oricine vrea să se apropie de Dumnezeu.
Ai copii?
Sala special amenajată pentru părinți și copii stă mereu la dispoziția oricui are nevoie. Iar pentru copiii mai mari, avem în fiecare duminică dimineața program special pe vârste, în care aceștia învață adevăruri esențiale pentru viață, suflet și minte.
Conectează-te
Află despre oportunitățile din Biserica Harul Lugoj și despre cum te poți implica în grupuri de slujire în biserică sau de studiere ca Bibliei, luând legătura cu membri din conducerea bisericii.
Serviciile religioase
În timpul iernii Biserica Harul Lugoj are următorul program pentru întâlnirile cu întreaga adunare:
duminica ~ 10:00 – 12:00 & 17:00 – 19:00 și
vinerea seara ~ 18:30 – 20:00
MISIUNEA ȘI VIZIUNEA NOASTRĂ
La Biserica Harul Lugoj vrem să conectăm oamenii cu credința
Marea trimitere din Evanghelia după Matei 28:19-20 este scopul nostru primar. De aceea noi căutăm să ne extragem crezul și valorile din învățătura lui Isus Hristos, așa cum este transmisă prin Biblie, și, în același timp, să conectăm oamenii la adevăr. Dorim ca oamenii să îl înțeleagă și să îl aleagă din proprie inițiativă, fără a fi obligați în vreun fel în acest sens. Viziunea noastră este să investim în oameni, deoarece considerăm aceasta cea mai importantă investiție.
Misiunea și scopul nostru
Convingeri și valori
La Biserica Harul Lugoj suntem convinși că Dumnezeu a creat lumea în care trăim și că El este suveran, însă în același timp credem că noi, oamenii, am fost creați ființe libere și avem dreptul să credem după bunul plac.